Curs astrologie natală hermetică LIVE la Cluj-Napoca 30 iunie – 2 iulie 2023
În cadrul acestui prim modul de Astrologie vom studia ABC-ul astrologiei ce se află în profundă corelație cu legile și principiile de manifestare ale acestui Univers.
Din culisel programului:
– simbolismul planetelor și al semnelor zodiacale
– jocul polarității, misterul celor 5 elemente și a celor 3 modurile specifice de manifestare ale acestora
– înțelegerea puterii de influență specifică fiecărei planete prin intermediul demnităților și debilităților planetare.
– analiza complexă a planetelor în semnele zodiacale
– și multe exerciții practice pe astrogramele participanților
Fiecare etapă a studiului ne revelează limbajul misterios al astrelor și ne ajută să identificăm potențialitățile și predispozițiile noastre, realizând astfel o reală incursiune în cunoașterea propriei noastre ființe.
Potențialul vital și tainele trezirii sufletului, nuanțe ale feminității și masculinității, moduri de gândire și comunicare, limbajele iubirii, mici secrete relaționale, crezuri, legi și principii spirituale, reminescențele karmice, sunt doar câteva dintre subiectele pe care le vom aborda în cadrul primului modul de astrologie natală hermetică.
Printr-o asimilare adecvată a informațiilor prezentate în cadrul acestui modul, vom putea să conștientizăm și apoi să valorificăm potențialități nebănuite, adeseori, ale propriei noastre ființe.
Programul cursului (primul modul): vineri 18:00 – 21:00, sambata si duminica 10:00 – 14:00
Pretul: 500 ron / modul – se achită online la înscriere
Profesori: Narcisa și Zoltan Bartha
Locul: Biblioteca Județeană Octavian Goga, Str. Dorobanți 104
Structura cursului:
– cursul conține 3 module de bază, 2 module intermediare și 5 module pentru avansați
– modulele vor fi organizate la un interval de 1-2 luni
– datele pentru următoarele module vor anunțate în curând
