Natalia Patrunjel

divider-3-galben

M-am născut în raionul Rezina, Republica Moldova, în zodia Pești, cu Ascendentul în Scorpion. Încă de mică am fost preocupată de științele ezoterice, de lumea misterelor și paranormal, studiind toate cărțile și revistele de spiritualitate care îmi veneau în cale. La fel am fost atrasă de aspectele spirituale ale vieții, în special de dezvoltarea spirituală a omului, în acest sens tatăl meu fiindu-mi primul profesor în acest domeniu.

Prima conexiune cu astrologia a fost la vârsta de 12 ani, când am găsit descrierea semnelor zodiacale pe niște foi dactilografiate și care erau ascunse de către părinții mei cu grijă în Casa cea Mare. Am început să studiez pe ascuns acele foi, iar visul meu a fost că într-o zi să pot descifra limbajul stelelor și al planetelor și să cunosc din tainele Universului.

După studiile liceale am urmat facultatea de Pedagogie și Relații Internaționale, specializându-mă în științe politice. O perioadă scurtă am fost profesoară de politologie, experiența fiind una foarte fructuoasă. Timp de 15 ani am lucrat funcționară în serviciul public: relații publice, comunicare, educație civică, administrarea alegerilor, activând în cadrul Ministerului Educației și Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova. Am participat la diverse seminare de comunicare, management, drepturile omului și cursuri internaționale de formare de formatori, primind semi-acreditare în calitate de trainer internațional.

Pe parcursul anilor interesul față științele spirituale a crescut, iar aspirațiile sufletului au început să se materializeze cu 10 ani în urmă când am început să studiez astrologia aprofundat, atât în mod autodidact, cât și să particip la diverse seminare, iar timp de 3 ani să particip la cursurile de astrologie în cadrul Centrului de Cercetări și Aplicații Astrologice „Helios”.

Practica astrologiei se împletește cu practica de peste 20 de ani a sistemului milenar de yoga ezoterică integrală, la fel și cu studiul de 6 ani de ayurveda (medicina naturistă indiană), modul sănătos și spiritual de viață fiind una din priorități. Totodată, particip în cadrul grupului de artă divină inițiatică care ghidează ființa umană spre desăvârșire prin iubire, frumusețe, bunătate, înțelepciune și adevăr divin, revelând astfel lumii manifestarea sublimă a realităților dumnezeiești. De asemenea, una din pasiunile mele este dansul, în special tangoul argentinian, care este și o regăsire de sine, atunci când dansez.

Astrologia a devenit pentru mine o artă prin care poți să te cunoști pe tine însuți, să fii în ritmul și tonul dumnezeiesc și în corespundere cu armonia universală. Este arta de a vorbi în limba stelelor și a simbolurilor, care mă ajută să evoluez spiritual și să fiu conștientă de prezența lui Dumnezeu în întreaga Creație.

 

email: nata.patrunjel@yahoo.com

tel: +37369161784

0