Despre mine
Am simțit încă de mic, fără să-mi explic exact de ce, că există o conexiune strânsă între ciclurile Lunii și Soarelui și stările noastre emoționale. Intuiam că era o îndeletnicire normală a bătrânilor noștri de a se ghida și de a-și integra munca și activitățile importante după aceste semne și ciclicități naturale care erau dincolo de superstiții și care îi ajutau să fie mult mai integrați, prezenți și mai firești în tot ceea ce făceau.
Acum 30 de ani animat de această curiozitate deschideam prima carte de astrologie. Așa a început acest lung periplu fascinant despre această artă inițiatică a auto descoperirii de sine.
Au urmat ani de zile de studiu și cercetare care mi-au umplut de fiecare dată sufletul și care îmi ofereau o mare satisfacție mentală. Curiozitatea creștea direct proporțional cu un orizont care s-a tot deschis în fața ochilor mei din ce în ce mai fascinant și mai provocator.
După o vreme am început cursurile de astrologie din cadrul Școlii de Astrologie Astro Helios, bucurându-mă de susținerea și ghidarea mult îndrăgitului, care a ajuns între timp să-mi fie și prieten, Zoltan Bartha.
Am avut emisiuni TV împreună, am ținut tot felul de cursuri, am participat la tot felul de evenimente și simpozioane, au fost ani frumoși pe care îi apreciez și îi am în suflet.
După, viața ne-a mai dus pe drumuri diferite, eu terminând psihologia și mergând în direcția aceasta mai mult. După ani de cabinet și practică individuală încă mă văd cu același zâmbet plin de curiozitate deschizând hărțile unora dintre clienți pentru a le înțelege mai bine povestea de viață și mai ales contextul în care ei se află în acea perioadă. Poți găsi scurtături, cauze și mai ales soluții mult mai ușor ce sunt la indemâna ”intuiției ochiului format”.
Odată ce îți intră în vene această știință îți va rămâne acolo pentru totdeauna.